Într-un video-post (nr 6, ca să fim mai precişi) de pe al său video-blog, autorul cu prenume de emisiune de copii şi renume pe măsură, Kiki Vasilescuuuuuuuuuuuuuuu, se ia de Dragoş Bucurenci pe motiv că :
- are succes,
- are emisiune la TVR,
- vorbeşte despre cultură,
- nu a terminat facultatea.
OK, era cazul să se ia cineva de Bucurenci, pentru că altfel omul chiar se va transforma în Patapievici sau va câştiga cursa pentru preşedinţie în State. Până şi mie mi se pare că se ia prea mult în serios, frizând uneori afectarea. Am ajuns însă să respect oamenii ambiţioşi, carora le ies chestii. Dar să revenim...
Tehnic vorbind, Kiki îl pârăşte pe Dragoş la tovarăşa profesoară pentru că a câştigat olimpiada chiar dacă e corigent. Kiki se mândreşte cu diplome şi doctorate (vezi site). Şi cam atât. În cele câteva minute de video-post e atâta frustrare de asistent universitar nebăgat în seamă de către studente, încât un psihanalist ar avea material pentru câţiva ani de terapie.
Ce-am citit eu printre rânduri (vorbe)... Dacă tot are video-blog, Kiki ar vrea, poate, şi el emisiune la TVR, nu? Că sigur are şi el ceva de zis, nu? Că doar el a TERMINAT o FACULTATE, nu? Dar dacă se poate să vină TVR-ul la el acasă să-l roage frumos şi el să-i refuze la început. Hai, măăăăă laşiiiiiii!
Din păcate trăim în 2006, când frustrarea fără un pic de spirit managerial inspiră depresie şi nu compasiune. Poate ar fi bine să-şi reîmprospăteze lecturile despre etica protestantă. Că tot "Pana la obtinerea unei alte burse, este consilier la Institutul European din Romania" (după cum zice chiar el).
Nu pun în discuţie valoarea literaturii practicate de cei doi (mi se pare că blufează în egală măsură pe alocuri). Discut imaginea, notorietatea şi brand-ul.
Strict subiectiv, dacă e să aleg, îl aleg pe Bucurenci pentru că se îmbracă mai cool şi are un blog curăţel. Kiki e varză cu layout-ul (vezi site, dar şi look) şi dovedeşte gusturi vestimentare îndoielnice. Şi vorba unei prietene - "ugly shoes, no fuck!". Valabil şi în cultură, se pare.
Despre valoarea culturală absolută în sondajul de mai sus. Să se facă dreptate!

Am citit pe undeva (mi s-a şi confirmat mai apoi) că într-un reportaj difuzat de TVR Cultural picturile lui Gorzo aveau porţiunile explicite blurate. În mare, cred că ar fi vrut să blureze toată expoziţia, având în vedere că, de obicei, tot ce expune Gorzo suferă de priapism. E mai greu să blurezi artistul care se joacă dezinvolt de ceva vreme cu coardele sensibile din/la cultură.





Dacă habar n-aveţi despre ce vorbesc daţi o tură pe la MNAC să-i vedeţi expoziţia „Indian Lava & Ritz Mood Guru Present Salve Fiat Romuli Nepus", recomandată de H'art. Expoziţia e o abatere de la regulile româneşti din domeniu: e surprinzător de consistentă, coerentă şi actuală. Şi totuşi e pictură! Clonată cu alte tehnici (colaj, aerograf etc.). Parter plus etaj. Artă şi meserie!
Mai aveţi timp până pe 15 decembrie.




Ce-mi place la Gorzo e că nu se sinchiseşte de mode, grupuri, tendinţe, că nu-şi pierde timpul cu liste de discuţii, demonstraţii sterile de new media sau cu manifeste generaţioniste. Omul pictează! La greu! Suficient cât să umple un spaţiu de expunere generos cu lucrări din ultimii doi ani. Că vezi şi meşteşugul sau minuţiozitatea, nu doar intenţia. Că are umor. Că deconstruieşte. Că a construit înainte de asta.



O temă uşor identificabilă în expoziţie este satul românesc de la ora 5, plin de candoare dar şi de candidoză, brut şi brutal, idilic şi violent. Satul lui Gorzo este satul violurilor şi al topoarelor lungi, al somnului de la 8 seara la 4 dimineaţa care naşte monştrii, al cumetrelor-moaşe-castratoare, un Maramureş care i-ar fi plăcut lui Terry Gilliam şi lui Wes Craven. Manipularea mediilor naşte pokemoni folclorici şi cuscre cu erecţii, o necrofilie a la Săpânţa a idilicului rural aflat la parastas.



Erecţiile creative sau efective ale lui Gorzo mă fac să-mi amintesc că indiferent de cât de metrosexual sau urban ai fi, ai nevoie de pulă pentru a face sex. Ceea ce nu e atât de rău, până la urmă.

Mulţumiri lui Dragoş Savu pentru suportul vizual.

Deschid o nouă categorie - Cu ciunga-n păr - dedicată instituţilor, organizaţiilor, comitetelor şi comisilor suprarealiste. Nu le zic inutile pentru că sigur au o logică internă, un buget şi după cum se va vedea o organigramă. Sunt însă suprarealiste pentru că rolul lor ne scapă, iar programele pe care le desfăşoară au coerenţa şi utilitatea unui manifest dadaist întârziat cu vreo 100 de ani.

Ladies and gentelmen, vă prezint:

Asociaţia Naţională Antidrog (Click pe poză pentru un show audio-video de excepţie. Atenţie, toate imaginile aparţin ANA şi îi rog pe posesori să le şi păstreze)

Înainte să mergem mai departe reiau un îndemn de pe site "Consideri că nu sunt folosite toate energiile pozitive pentru a-i ajuta pe cei loviţi de acest cumplit flagel? Nu doreşti să întorci spatele celor de lângă tine? Ai o idee? Vrei să dai o mână de ajutor? Vino cu o propunere!" Propunerile celor de la ANA sunt pline de imaginaţie şi au şi postere de promovare pe măsură (click dacă te ţine):





















De departe cel mai interesant program este: „Mesajul meu antidrog”, lansat sub forma unui concurs de creaţie cu următoarele secţiuni:
- eseu literar şi epigramă
- pagină web
- film de scurt metraj, fotografie digitală, spot
- muzică şi arte vizuale – creaţie muzicală şi grafică, desen, pictură, portrete
- sport
... şi secţiuni speciale pentru minorităţile:
- rrome (eseu literar şi epigramă)
- maghiară (eseu literar şi epigramă)

Sună minunat, nu? Aşa ziceam şi eu. Pentru nevoi urgente ANA are şi un hotline, unde (pentru o întreare simplă) mi s-a propus să revin a doua zi, undeva oână în 4. OK, mi-am zis şi am tras câteva variante de concluzii:
1) Oficialii ANA sunt un cult secret de adoratori fanatici ai lui Tristan Tzara.
2) Oficialii ANA sunt high. Dar nu pe iarbă, ci pe timbre, sau alte psihedelice grele.
3) Oficialii ANA lucrează cu dependenţi în sevraj, încercând să-i integreze social. De aici afişele făcute în grabă, textele scrise la mişto, programele făcute la caterincă.
4) Oficialii ANA o ard aiurea pe bani publici.
Bifaţi varianta corectă.

PS:
Oare epigramele sunt ceva în genul ăsta?
"Calul paşte la sulfină,
Vaca rumegă-n grădină
Doar Dana că-i mai cretină
Trage-n prispă heroină!"
Am şanse la un premiu?